(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Art. 147 – Deciziile Curţii Constituţionale
28 Comments
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
[…] prin Legea nr. 3/2013, introduse prin art. IV pct. 2 din OUG nr. 113/2013, contravin prevederilor art. 147 din Constituţie, întrucât indicii de corecţie rezultaţi din formula de calcul prevăzută de […]
[…] posibilitatea elevilor majori, de a solicita participarea la orele de religie.” Ce prevede Constitutia referitor la aplicarea deciziilor Curtii […]
[…] 2014-2015, cu principiul neretroactivităţii deciziilor Curţii Constituţionale, statuat de art. 147 alin. (4)din Constituţie, care spune: “Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul […]
[…] Constitutia Romaniei prevede insa ca “Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”. […]

[…] să fie degrabă inițiată. Din păcate, nu este posibilă pentru că Parlamentul nu s-a conformat art. 147 din Constituție și nu a pus nici până la această dată textul declarat neconstituțional în […]
[…] argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu […]
[…] neconstituţionale nu au fost suspendate şi nici nu şi-au încetat valabilitatea, în sensul art. 147 alin. (1) din Constituţie, ci au fost abrogate […]
[…] de referință cu prilejul revizuirii Constituției și stabilirea expresă, prin dispozițiile art. 147 alin. (4), a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale[3]. Întrucât […]
[…] să fie degrabă inițiată. Din păcate, nu este posibilă pentru că Parlamentul nu s-a conformat art. 147 din Constituție și nu a pus nici până la această dată textul declarat neconstituțional în […]
[…] a-l promulga prin decret. Or, până la acest moment, proiectul de lege poate fi atacat la CCR (art. 147 Constituție) sau poate să fie întors de Președinte din nou la Parlament pentru reexaminare […]
[…] el trebuie corectat de Parlament în 45 zile, altfel este eliminat din legislație – art. 147 alin.1 din Constituție. Acest lucru nu se întâmplă când este o decizie de interpretare, cum e cea de […]

[…] zile pentru a remedia textul eliminat ca efect al deciziei CCR, așa cum rezultă în mod clar din art. 147 alin. 1 Constituție, în caz contrat textul/sintagma se consideră […]
[…] Iohannis incotro mergem in urma unei decizii CCR cu privire la Laura Codruta Kovesi, care conform Constitutiei Romaniei […]
[…] deosebire de orice decizie a Curții Constituționale, care se aplică numai pentru viitor – art. 147 alin. (4) din […]
[…] ideea că deciziile instanței de contencios constituțional au putere numai pentru viitor (conform art. 147 alin. (4) din […]
[…] se aplică în cadrul litigiilor aflate în curs, făcând o analiză directă a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României și a dispozițiilor legale aplicabile respectivei cauze, după materia […]
[…] Art. 147 alin (4) din Constituția României, deciziile CCR produc efecte de la data publicării lor în Monitorul […]
[…] Art. 147 alin (4) din Constituția României, deciziile CCR produc efecte de la data publicării lor în Monitorul […]
[…] Iohannis incotro mergem in urma unei decizii CCR cu privire la Laura Codruta Kovesi, care conform Constitutiei Romaniei […]
[…] de Senat a legii criticate in sedinta din 3 iulie 2018 echivaleaza si cu incalcarea prevederilor art. 147 al. 4 din Legea fundamentala in ceea ce priveste modul de calcul al termenelor referitoare la […]
[…] conținutul său normativ, legea menționată contravine dispozițiilor art. 16, dar și celor ale art. 147 alin. (4) din Constituție, pentru motivele pe care le vom prezenta în […]
[…] legale incidente: Constituția României, art. 147 alin. (4) | Legea nr. 303/2004, art. 60 alin. (1) și […]
[…] având în vedere prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, Decizia nr. 297/26 aprilie 2018 produce efecte ex nunc, mai exact […]
[…] respectat”. Abrogarea textului creează alte probleme, de exemplu lipsirea de efect juridic a Art. 147 din Constituție. E o lume tot mai complexă la nivelul practicii de vârf în domeniile mele de interes. […]