(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
Art. 29 – Libertatea conştiinţei
26 Comments
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
[…] mod ostentativ prevederile constitutionale si anume art. 28 privitor la secretul corespondentei si art. 29 privitor la libertatea constiintei, dar oricum se vorbeste despre adoptarea unei noi Constitutii, una care poate va ocroti astfel de […]
[…] “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie… contrară convingerilor sale” (art. 29 alin. 1 – sublinierea noastră) şi obligaţia impusă elevilor creştini de a-şi însuşi aceste […]
[…] lucruri simple. Democrația nu înseamnă dictatura majorității, ci respectul pentru minoritate. Libertatea conștiinței, așa cum este ea prevăzută în Constituția noastră, pornește de la ideea că oricât de ciudate ar fi concepțiile fiecăruia dintre noi despre […]

[…] mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă” (acelaşi Art. 29 – vezi textul, la http://www.constitutiaromaniei.ro/art-29-libertatea-constiintei/). Altfel spus, cred eu (susţinut de chiat textul Constituţiei), dacă ortodocşii au dreptul la […]
[…] garantează libertatea individuală (articolul 23 din Constituție), libertatea de conștiință (articolul 29 din Constituție) și libertatea de exprimare (articolul 30 din Constituție). În opinia lui, exercițiul unui […]
[…] Potrivit art. 29 din Constituţia României, privind libertatea conştiinţei „libertatea credinţelor religioase […]
[…] 2 – privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor și Constituția României art. 29 alin. 6 și art. 32 alin. 7. Conform alineatelor din articol, statul, prin autoritățile sale, nu va […]
[…] 2 – privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor și Constituția României art. 29 alin. 6 și art. 32 alin. 7. Conform dexonline.ro, definiția cuvântului „religie” semnifică: […]
[…] 2 – privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor și Constituția României art. 29 alin. 6 și art. 32 alin. 7. Conform alineatelor din articol, statul, prin autoritățile sale, nu va […]
[…] accesul chiar și la 11 ani de la promulagea legii mai sus amintite, încălcând art. 50 și art. 29 alin. 1 din Constituția României. Practic prin limitarea accesului la serviciile de cult, se […]
[…] părinţilor – subsumată însăşi libertăţii de conştiinţă – este maximă: potrivit articolului 29 alineat 6 din Constituţia României, părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri educaţia copiilor […]

[…] Constituția României, http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba32, https://www.constitutiaromaniei.ro/art-29-libertatea-constiintei/ […]
[…] la libertatea religioasă, aceasta este consacrată în articolul 29 din Constituţie, care prevede că libertatea credinţelor religioase nu poate fi îngrădită sub nicio formă. […]
[…] Nicio mențiune despre musulmani, budiști, rastafarieni ori articolul din Constituție despre libertatea conștiinței. […]

[…] că lipsește menționarea altor religii în programul partidului, nu înseamnă că se încalcă libertatea conștiinței prevăzută în constituție, ci doar că partidul se opune defăimării religiei majoritare în […]

[…] referitoare la statul de drept şi principiul separaţiei puterilor în stat, mai exact articolul 29 privind libertatea conştiinţei din […]

[…] să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale”.3 Această libertate trebuie protejată în orice condiții sociale, inclusiv în stare de război. […]
[…] Mulți părinți din România au o viziune creștină asupra vieții și educației, au o tradiție în familie în acest sens, își păzesc copiii de imagini și informații care le-ar putea bulversa sufletul și creșterea. Iar o asemenea obligativitate este un atac la valorile acestor familii, la conștiința părinților creștini. Pentru că ei și-au asumat să de-a naștere și să crească acești copii, nu statul sau OMS. Iar părinții au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine, conform articolului 29 din Constituția României. […]