(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
[…] Potrivit 1 alin. 3 și 4 din Constituție, România este stat de drept, organizat pe principiul separației și echilibrului […]
[…] legale, autoarele excepției de neconstituționalitate invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale poporului român, ale art. 16 referitor la egalitatea în […]
[…] susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 40 referitor la […]
[…] astfel își păstrează conținut real reglementarea constituțională din art. 1 alin. (3) (”România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi […]
[…] puneau toate neajunsurile din societate pe seama lipsei unei prevederi exprese, s-a prevăzut în art. 1 alin. 4 că ”Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – […]
[…] familiei regale. Dar când mă uit în Constituţie constat că România este republică – art. 1 alin.2, iar cei care fac parte din organele care ne conduc sunt alesi – art. 2 alin. 1 şi art. […]
[…] acestor norme constituie o expresie a principiului securităţii juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie”, şi observând că modificarea legislativă intempestivă „poate fi de […]
[…] neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 […]
[…] prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 20, art. 23 alin. (12), art. 124 alin. (3), art. […]
[…] acest drept ca o latura a respectarii si ocrotirii personalitatii omului, proclamata de art. 1 ca valoare suprema. Dreptul la viata intima, familiala si privata presupune, printre altele, […]
Din cate stiu eu numele de România a apărut pe la 1848 datorită pașoptiștilor catolici. Asta pentru ca noi am fi urmașii românilor. Total neadevărat. Italia nu se cheama Roma sau România sau un alt derivat dar noi suntem mai deștepți. Propun revenirea la numele de Dacia.
[…] şi moralităţii într-un stat, pretins de drept, aşa cum se defineşte şi România în art. 1 din Constituţie. Această încredere se formează treptat, progresiv, în timp îndelungat, […]
[…] şi de justiţie socială, pentru a corespunde caracterului social al statului, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie. (…) taxa în discuție este stabilită în afara cadrului general al […]
[…] serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituție (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la […]
[…] încalcă Legea fundamentală. Într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art. 1 alin. (3) din Constituție, autoritățile publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu […]
[…] Ne confruntăm cu o întrebare fundamentală: Legiuitorul poate fi deasupra legii? Poate să-și folosească discreționar puterea temporar câștigată prin alegeri? Poate încălca una dintre valorile supreme, enunțată de art. 1 din Constituție ca fiind garantată și inalienabilă: Dreptatea? […]
[…] şi libertățile cetățenilor, respectarea Constituției şi a legilor, care sunt consacrate prin art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală printre valorile […]
[…] prin „consecinţe deosebite” şi, prin urmare, contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul respectării legilor și ale art. 23 alin. (12)referitoare la legalitatea […]
[…] http://www.constitutiaromaniei.ro/art-1-statul-roman/ […]
[…] a României, precum „șeful statului” (indicându-l pe președinte)[2]… Potrivit art. 1 alin. (3): „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este […]
[…] dacă am face abstracție de principiile fundamentale de drept, de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și de toate celelalte prevederi legale specifice și am accepta că, […]
[…] formulă, total eronată, vine în vadită contradicție cu dispoziția de principiu din art. 1 alin. (4) al Constituției, care prevede că: “Statul se organizează potrivit principiului searației și […]
[…] juridice sunt următoarele: în primul rând, ”atingerea echilibrului puterilor în stat” – art. 1 alin. (4)[3] din Constituție și, în al doilea rând, consecința încălcării egalității în […]
[…] p. 203-207. [11] Cu toate acestea, interpretarea textului constituțional a condus la ideea că „art. 1 alin. (4) din Constituție a instituit principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul […]
[…] cel legat de caracterul statului român de a fi un stat de drept care este expres menționat în art. 1 alin. (3) din Constituție. Ca majoritatea textelor de deschidere ale Legii fundamentale, și acest […]
[…] primul rînd, atunci cînd au modificat articolul 1 din Constituţie şi au introdus la descrierea politică a României sintagma „stat de drept”, […]
[…] este supusă atât exigenţelor calităţii legii, impuse prin dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), cât şi celor ale principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta este […]
[…] și în acord cu interesul general, respectând Constituția, supremația ei și legile, conform art. 1 alin. 5 și art. 57 din Constituția României („Cetățenii români, cetățenii străini și […]
[…] art. 1 alin (3) din Constituție: „România este stat de drept, democratic şi social, în care […]
[…] Prin pct. 1 indice 2 din Legea nr. 429/2003 pentru revizuirea Constitutiei, s-a introdus in art. 1 alin. 5, textul urmator: ”In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor […]
[…] toate aceste motivatii insolite fiind subsumate unui concept foarte imprecis care este evocat de art. 1 alin. 5 din Constitutie. Pe motiv ca, printre altele, “respectarea legilor” este obligatorie in […]
[…] N.A. A nu se omite că : “ În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, este OBLIGATORIE” (art. 1 al. 5 în Constituție). […]
[…] Decizia CCR: o decizie controversată. Din moment ce nu există o altă curte peste cea Constituțională nimeni nu poate constata faptul că această Curte Constituțională a României nu a încălcat însăși Constituția în litera ei. Dar ce facem cu Spiritul ei (Constituția României, Art. 1 alin. 3)? […]
[…] România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie [art. 1 alin. (5) din Constituţie], cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, […]
[…] https://www.constitutiaromaniei.ro/art-1-statul-roman/ […]
[…] au apărut două legi noi. Reamintim că este obligatorie respectarea tuturor legilor, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituția României.Puteți să cunoaște legile accesând portalul legislativ. Cele […]
[…] că, potrivit art. 1 alin. (5) din actul fundamental al ţării, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este […]
[…] Ziua Națională a fost 23 august. În prezent, Constituţia declară România drept republică (art. 1), reprezentată de Preşedinte (art. 80), iar ziua naţională este 1 Decembrie (art. […]
[…] 1 – Statul românArt. 2 – SuveranitateaArt. 3 – TeritoriulArt. 4 – Unitatea poporului şi […]
[…] a ţării a fost 23 august. În prezent, Constituţia declară România drept republică (art. 1), reprezentată de Preşedinte (art. 80), iar ziua naţională este 1 Decembrie (art. […]
[…] a ţării a fost 23 august. În prezent, Constituţia declară România drept republică (art. 1), reprezentată de Preşedinte (art. 80), iar ziua naţională este 1 Decembrie (art. […]
[…] VeDem atrage atenția că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituție, toate actele normative sunt obligatorii, atât cele primare (legi, OG, OUG), cât […]
[…] sunt obligatorii, conform art. 1 alin. (5) din Constituție. Deci, trebuie cunoscute. Așa că, fie citiți în fiecare zi Monitorul […]
[…] României, Art. 1 alin. (4): Statul Român se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – […]
[…] a ţării a fost 23 august. În prezent, Constituţia declară România drept republică (art. 1), reprezentată de Preşedinte (art. 80), iar ziua naţională este 1 Decembrie (art. […]
[…] a ţării a fost 23 august. În prezent, Constituţia declară România drept republică (art. 1), reprezentată de Preşedinte (art. 80), iar ziua naţională este 1 Decembrie (art. […]
[…] a ţării a fost 23 august. În prezent, Constituţia declară România drept republică (art. 1), reprezentată de Preşedinte (art. 80), iar ziua naţională este 1 Decembrie (art. […]
[…] stabilit faptul că dispozițiile art. 35 alin. (1) Cod penal nu aduc atingere dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, cu privire la calitatea legii și ale art. 23 alin. (12) Constituție, privind […]
[…] încalcă Legea fundamentală. Într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art.1 alin. (3) din Constituție, autoritățile publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu […]
[…] opinia autorului excepției, prevederile criticate sunt contrare art. 1, art. 20, art. 21, art. 24, art. 31 şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 6, art. 8 şi […]
[…] contravine principiului european al protectiei asteptarii legitime consacrat in dreptul nostru in art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, ca si principiul predictibilitatii, fiind de asemenea si o incalcare a […]